1998

Perioadă: 28 mai-8 iunie
Tema: Legături

Desfășurată sub înaltul patronaj al UNESCO, ediția din 1998 a avut o secțiune dedicată spectacolelor în castele, ca parte dintr-o inițiativă numită ”Sibiu, 2000 și dincolo”.

În cadrul acestei inițiative a început seria de spectacole de la Biserica Fortificată Cisnădioară, care continuă până astăzi. La acel moment, unul dintre primele spectacole a fost ”La țigănci”, spectacol invitat de la Teatrul Odeon, cu Florin Zamfirescu în rol principal.

Încă din acele vremuri programul era unul extrem de complex, cu lansări de carte, expoziții, întâlniri ale directorilor de festivaluri, Bursa de Spectacole, ateliere și, desigur, clubul festivalului.